May 4

PENSIUNE COMPLETĂ

Foarte tare piesa, parca mi-a placut totusi mai mult Cum iubeste cealalta jumatate, dar si asta e o comedie foarte buna care reuseste sa te binedispuna.

 

Cunoscut în întreaga lume datorită pieselor sale, autorul francez este dintre puţinii dramaturgi contemporani care încearcă să ducă mai departe un gen teatral specific parizian: comedia bulevardieră. Născută la finalul secolului 18 spre deliciul clasei burgheze şi perfecţionată în timp de către Eugene Labiche, Georges Feydeau şi Sacha Guitry, dacă ar fi să amintim doar pe cei mai remarcanţi reprezentanţi ai genului, comedia bulevardieră a fost, de-a lungul vremii, bucuria a mii de spectatori. Cu rădăcini în farsa medievală, acest tip de comedie şi-a însuşit rolul de a propaga râsul, utilizând pentru asta o gamă largă de mijloace: situaţii comice abile, confuzii şi bufonerii. Această reţetă, este aplicată cu ingeniozitate de către Chesnot în Pensiune completă.

Ce se întâmplă atunci când soţia ştie că, din motive profesionale, soţul merge, de zece ani, într-o anumită localitate, unde se cazează la acelaşi hotel, Hotel Mimoza, când, de fapt, el îşi vizitează amanta, ce locuieşte într-o casă înconjurată de mimoze ? Ce face acest soţ când află că soţia, curioasă, vrea să îi facă o surpriză şi să i se alăture în acest hotel mult lăudat pentru o scurtă vacanţă ? Cum reacţioneză amanta când trebuie să ofere pensiune completă nu doar cuplului cu pricina, ci şi altor turişti interesţi de discreţia oferită de hotel ?

Ideea Pensiunii complete mi-a venit în provincie, când, într-o cafenea mică, am zărit la casă un mic panou pe care scria şi m-am gândit că nu era nevoie de cine ştie ce pentru a transforma orice loc într-un hotel. Eram în vacanţă, dar m-am pus imediat pe lucru. La sfârşitul lunii august Pensiunea completă era terminată,mărturiseşte autorul.

Teatrul Mic

Category: Teatru | LEAVE A COMMENT